Google Analytics 4 (GO4GA4) – cu ce vine în plus?
Google Analytics este unul dintre principale instrumentele folosite pentru a măsura și înțelege cum interacționează utilizatorii unui site. Începând cu luna iulie a anului 2023, versiunea Universal Analytics nu va mai fi disponibilă pentru specialiști, motiv pentru care toate site-urile trebuie să cunoască și să înțeleagă necesitatea de a trece la o platformă mai modernă, cunoscută și sub numele de Google Analytics 4.
Ulterior, după 1 iulie 2023, toate proprietățile versiunii Universal Analytics vor deveni numai read-only, iar până la sfârșitul anului, toate datele înregistrate de versiunile mai vechi vor fi șterse, nemaiputând fi recuperate. Prin urmare, este important să începeți să faceți o tranziție treptată către Google Analytics 4, pentru a putea măsura și compara datele de pe un an întreg, până când versiunea Universal Analytics va fi complet eliminată.
Dacă vă întrebați ce aduce nou versiunea Google Analytics 4, există o serie de schimbări care pot fi analizate din mai multe perspective, așa că scopul acestui articol este de a detalia care sunt modificările și de ce este important să faceți cât mai repede această tranziție către noul GO4GA4.
Universal Analytics VS. Google Analytics 4
1. Utilizatori, nu sesiuni
Una dintre principalele schimbări aduse de noul Google Analytics 4 este trecerea de la raportarea bazată pe sesiune la raportarea bazată pe utilizatori. Cu versiunea actuală a Universal Analytics, utilizatorii pot avea una sau mai multe sesiuni. De exemplu, un utilizator vede un produs în buletinul informativ al unui magazin și dă click pentru că este interesat. Vrea să cumpere, dar caută produse similare pe Google și dă click pe un produs de pe același site. Universal Analytics înregistrează aceste interacțiuni ca 2 sesiuni distincte, chiar dacă utilizatorul nu părăsește niciodată site-ul.
Google Analytics 4, pe de altă parte, va raporta o singură sesiune. Deci, cu această schimbare, vom observa mai puține sesiuni, dar nu vă panicați, pentru că datele vor surprinde realitatea mai îndeaproape. Alegerile consumatorilor se bazează adesea pe aspectul produselor, iar practicile comune de marketing arată că mai multe elemente vizuale pot ajuta consumatorii să diferențieze produsele. Cu toate acestea, cercetările americane ne spun că uneori lucrurile se întâmplă invers.
2. Implicarea utilizatorului (User Engagement), nu rata de respingere (Bounce Rate)
În versiunea actuală a Universal Analytics, rata de respingere este înțeleasă ca un utilizator care vizitează o singură pagină fără ca acesta să facă alte acțiune. De exemplu, utilizatorul merge pe un site web și indiferent de cât de mult timp petrece doar pe pagina respectivă, dacă nu întreprinde nicio altă acțiune (cum ar fi vizitarea unei alte pagini), va fi măsurat prin acest indicator.
În schimb, odată cu trecerea la Analytics 4, conceptul de rată de respingere a dispărut, fiind înlocuit de implicarea utilizatorilor. Pe scurt, un utilizator este considerat implicat dacă vede mai multe pagini sau petrece mai mult de 10 secunde pe o pagină. În același timp, această modificare ne oferă o imagine mult mai clară a căilor și comportamentelor utilizatorilor pe site-ul nostru decât a fost posibilă cu versiunea Universal Analytics.
3. Tracking fără cookies
Google Analytics 4 a fost creată cu scopul de a elimina complet necesitatea cookie-urilor pentru a urmări activitatea utilizatorului. Un cookie este un fișier local care stochează în mod anonim o serie de date despre un utilizator odată ce acesta vizitează un site web și poate fi foarte util, mai ales în campaniile de remarketing.
Problema cu aceste cookie-uri este că pot urmări activitatea și de pe alte site-uri cu care interacționăm, nu doar pe site-ul cu care interacționăm pentru prima dată. Acestea se numesc cookie-uri de la terți (third-party cookies), iar scopul lor este de a înțelege mai bine comportamentul utilizatorului, dar odată cu noile reglementări privind protecția datelor cu caracter personal, aceste cookie-uri pot fi problematice.
Pe de altă parte, unele cookie-uri sunt folosite doar de site-ul sursă, ceea ce este mai ușor de acceptat de către utilizatori, deoarece activitatea lor nu este urmărită pe alte canale. Acestea sunt numite cookie-uri primare (first-party cookies), cum ar fi cele folosite pentru a reține produsele pe care le-ați adăugat în coșul de cumpărături. Acestea sunt și cookie-urile pe care se bazează noua versiune a Google Analytics 4.
Totodată, cu ajutorul unui nou sistem de urmărire a utilizatorilor bazat pe machine learning și modelul de atribuire folosit, vom putea evalua corect canalele care generează acțiunile pe care le urmăm. S-a trecut de la modelul de atribuire „ultimul click indirect” utilizat de Universal Analytics la modelul „bazat pe date” utilizat de Google Analytics 4. Cu această modificare, ne putem aștepta ca cookie-urile să nu mai fie necesare pentru a urmări activitatea utilizatorului în viitor.
4. Măsurarea datelor bazată pe event-uri
Versiunea Universal Analytics folosește un model de atribuire bazat pe sesiuni și vizualizări de pagină, în timp ce Google Analytics 4 se bazează pe măsurarea event-urilor și a parametrilor. În timp ce versiunea mai veche se folosește de Page Views, GA4 înțelege că utilizatorii pot face mai mult pe o pagină decât un simplu click. De asemenea, aceștia pot derula paginile, pot face click pe diferite butoane sau linkuri din alte surse, pot viziona videoclipuri și multe altele.
Aceste event-uri pot fi urmărite în GA4, astfel încât aproape orice interacțiune pe care o poate avea un utilizator pe un site să poată fi măsurată. Prin urmare, fiecare event poate avea parametri diferiți, deși acest lucru nu este neapărat obligatoriu. Ca să vă ofer un exemplu în acest sens, în Google Analytics 4 există câte un event pentru page_view, care poate avea parametri page_location (URL-ul paginii), page_title (titlul paginii), etc.
Concluzie
Odată ce Google a anunțat că va înceta complet colectarea de date prin Universal Analytics începând cu iulie 2023, toate firmele vor fi nevoite să se adapteze la noua tehnologie și să instaleze Google Analytics 4 la timp. Recomandarea noastră este să instalați această versiune cât mai curând posibil pentru site-urile care au un istoric, astfel încât să se poată face comparații de la an la an și de la lună la lună. Folosiți ambele versiuni simultan și treceți cât mai natural posibil către Google Analytics 4, deoarece reprezintă atât prezentul, cât și viitorul, indiferent dacă ne place sau nu.
Pentru mai multe informații, consultați pagina de servicii Marketing Agrafa. Hai să vorbim! Ne găsești acum și pe Facebook.